#Selfie for life este Campania cu cel mai mare impact mediatic pe care am derulat-o vreodata. Timp de doua luni, cat a durat Campania, nu a existat zi fara stiri despre noi. Campania a avut ca scop inveselirea copiilor bolnavi de cancer. S-a derulat pe retelele de socializare. Doritorii isi faceau un selfie cat mai amuzant, astfel incat sa-l faca sa rada chiar sip e un copil bolnav de cancer. Apoi, daca dorea, facea si o mica donatie in contul asociatiei noastre, iar apoi provoca si alti prieteni sa-I urmeze exmplul. In urma campaniei am reusit sa strangem aproximativ 10.000 de lei, bani pe care i-am folosit pentru cumpararea de alimente, apa, pampersi, sucuri, lapte praf, obiecte de igiena, jucarii, chiar si diverse medicamente, pe care le-am donat in vizitele noastre periodice la spital. Mancarea din spital stim cu totii cu este, iar in spital sunt copii ai caror parinti nu-si permit sa le cumpere nimic suplimentar fata de hrana primita zilnic. Incercam sa ajungem la acesti copilasi cat mai des, sa le facem cate o bucurie.
De asemenea, i-am vizitat pe copilasi in nenumarate randuri impreuna cu oameni care s-au inscris in Campania #Selfie for Life, ne-am jucat cu ei, le-am oferit bunatati, ne-am adus aminte cum este sa fii copil si credem ca ne-am atins obiectivul: i-am facut pe copii sa rada.
In campanie s-au inscris si foarte multe celebritati, precum: Andreea Marin, fotbaliștii de la FC Steaua București, Simona Halep, Ciprian Marica, Alexandru Maxim, Cătălin Măruță, Benjamin Adegbuyi, Echipa Națională de Fotbal a României, Alexandra Ungureanu, Mandinga, Ruxandra Pitulice, Benjamin Adegbuyi, Ciprian Sora, Cristian Spetcu, Xonia, Doru Todoruț, Sandu Lungu sau Andrei Stoica.
"Am primit o convocare mai deosebită de la FRF, de la echipa naÅ£ională! Am fost invitat să mă alatur campaniei ‪#‎SelfieForLife‬ ÅŸi am răspuns prezent cu aceeaÅŸi emoÅ£ie, ca de fiecare dată. Orice donaÅ£ie contează, aÅŸa că vă aÅŸtept pe toÅ£i să participaÅ£i la acest meci cu soarta! AÅŸadar, Ii convoc alături de mine pe Simona Halep pe Ilie Năstase, pe Cristian Chivu ÅŸi pe actorul Bobonete Mihai. Vă urez sănătate!â€, Ciprian Marica‬
http://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/andreea-marin-face-echipa-cu-simona-halep-1117725
Si tu poti ajuta!